Ateneul Român – Bucuresti

 

Ateneul Român este o sală de concerte din București, Muntenia, Romania, clădire situată pe Calea Victoriei în Piața George Enescu (partea nordică a Pieței Palatului). Tot aici se află sediul Filarmonicii „George Enescu”.

Ateneul Român a fost ridicat în Grădina Episcopiei, teren ce aparținea familiei Văcăreștilor. Mulți contemporani au criticat amplasamentul … căci locul ales era socotit ca fiind prea departe de centrul orașului și foarte greu de ajuns, mai cu seamă iarna. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neapărat ales acest loc “la marginea orașului”? În 1886 a început construcția actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripție publică, la îndemnul Dați un leu pentru Ateneu.

La recomandarea lui Charles Garnier, autorul Operei din Paris, planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron, astfel încât să poată folosi fundația deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. Clădirea a fost inaugurată la 14 februarie 1888.

 

Fațada este un peristil cu lățimea de 48 m. Cele 6 coloane ale peristilului au 12 metri înălțime, fiind identice în dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai țării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu și Matei Basarab. Înălțimea totală a clădirii până în vârful cupolei este de 41 m.

În interior, sala de concerte, cu un diametru de 28,50 m, și o înălțime de 16 m, are 600 de locuri la partere și 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri).

În 1935, la initiațiva lui George Enescu, au fost strânse fonduri pentru construcția orgii de concert, amplasată în fundalul scenei.

Ateneul a fost consolidat și restaurat în perioada 2000-2004, de arh. Raluca Nicoara & al. și ing. Dragoș Badea, și a fost redeschis în 2005, cu ocazia ediției a XVII-a a Festivalului Internațional George Enescu.


Taguri:

 
 
 

1 Comentarii

 
  1. [...] a fost pictată de apreciatul Costin Petrescu – același artist care pictase fresca de la Ateneul Român și Catedrala din Alba Iulia. Doar trei maici au venit la Pissiota din obștea de la Ghighiu și au [...]

 

Lasati un comentariu