Băilești

 

Băilești este un municipiu din județul Dolj, Oltenia, România. Include în componența sa administrativă și satul Balasan.

Se află în jumătatea sudică a județului Dolj, la 57 km sud-vest de Craiova și 32 km nord-est de Calafat, la o depărtare de 18 km de Dunăre în direcția sud-est prin Rast.

Situată în una din cele mai mănoase părți ale țării, zona în care a apărut Băileștiul pe arena istoriei a fost locuită permanent încă din cele mai vechi timpuri, principala ocupație a primilor locuitori constituind-o, încă din epoca pietrei, agricultura. Primele descoperiri arheologice care dovedesc locuirea vetrei orașului datează din perioada anilor 680-1025.

Ca nume de localitate, Băilești, provine de la numele “Băilă”, un neam fruntaș de oieri. Băilă împreună cu ai săi au făcut popas de iernare, ani la rând, în această zonă și astfel a aparut satul Băilești.

Prima atestare documentară din 4 ianuarie 1536 din timpul domniei lui Radu Paisie amintește că Băileștiul exista încă din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418).

Fiind o localitate destul de cunoscută prin târgurile săptămânale sau bâlciurile anuale, prin numărul mare de locuitori pentru acea perioadă, Băileștiul se găsește în documente cartografice ale vremii, cum ar fi Harta Țării Românești întocmită de Anton Maria del Chiaro, după o hartă anterioara a stolnicului Constantin Cantacuzino în anul 1718, ori prima hartă geografică a Olteniei întocmită în anul 1722 de către F. Schwantz.

La început vatra satului era în punctul “Țurțani” în “Valea lui Trăilă”. Începând cu finele anului 1828 vatra este mutată în actualul loc, unde proprietarul moșiei, prințul Gheorghe Știrbei, a trasat personal străzile paralele cu intersecții perpendiculare largi încât să “se poată întoarce carul lung dintr-una”, spunând că odată, peste ani, Băilești va deveni un oraș frumos.

În urma războiului româno-ruso-turc din anul 1877, care a dus la cucerirea independenței de stat a României, Băileștiul, prin poziția sa, a jucat un rol strategic deosebit de important iar băileștenii au contribuit din plin la întreținerea unităților militare care staționau aici în rezervă sau erau în mișcare.

 

Deasemenea, mulți băileșteni, printre care amintim numai pe Ion Vătafu, Potopineanu Stan, Stancurel Stan și Mitrică Stancu, s-au distins pe câmpul de luptă, parte din ei căzând în luptă.

Furtunosul an 1907, care constituie apogeul luptei țăranilor români pentru drepturi sociale, a însemnat o cumplită încercare pentru Băilești. Aici răsculații au ținut piept 5 zile forțelor de represiune iar reprimarea răscoalei a fost cruntă: 42 morți, peste 100 răniți, peste 300 arestați iar satul Băilești a fost bombardat de tunurile armatei.

Ca o recunoaștere oficială a stadiului de dezvoltare economică și socială, în urma unui decret regal, la 3 mai 1921 s-a serbat cu deosebit fast transformarea comunei rurale Băilești (în acea perioadă era cea mai mare comună rurală din țară) în comună urbană. Previziunea proprietarului moșiei Băilești din anul 1831, că acest sat va deveni oraș, se îndeplinise.

În Primul Război Mondial s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru reîntregirea neamului 156 băileșteni, soldați, gradați și ofițeri a căror memorie este cinstită și eternizată prin Monumentul Eroilor Băileșteni, realizat de sculptorul Iordănescu și inaugurat la 24 octombrie 1924.

Asemeni tuturor românilor, și în Al Doilea Război Mondial, băileștenii au fost prezenți pe câmpul de luptă pentru eliberarea patriei și victoria definitivă asupra fascismului, unde au rămas 108 din cei mai viteji fii ai orașului.

În data de 4 iulie 2001 Băileștiul este declarat municipiu.


Taguri:

 
 
 

0 Comentarii

 

Lasati un comentariu