Casa Memoriala Ecaterina Teodoroiu

 

Ecaterina Teodoroiu s-a născut pe 14 ianuarie 1894, satul Vădeni, astăzi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu, judetul Gorj, Oltenia, și a decedat pe 22 august 1917. Ea a fost un sublocotenent român care a căzut în Bătălia de la Mărășești din timpul Primului Război Mondial.

Primul imbold a apărut încă din momentul în care a venit la București și s-a înscris la Școala de Fete, apoi s-a înrolat drept cercetaș. Imediat ce România a intrat în Primul Război Mondial, Ecaterina participă pe front ca soră medicală. După moartea fratelui ei, Nicolae, căzut pe front, Ecaterina decide că trebuie să slujească țara în locul lui.

În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii.

Satisfacțiile și durerile se succed în contextul situațiilor dramatice de pe front, agravate în iarna anului 1917 de epidemia de tifos exantematic. Ecaterina este răsplătită pentru curaj cu diferite distincții militare și ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton de infanterie. Era un bun conducător de luptă. Toată lumea o iubea și o respecta. Odată, când a căzut prizonieră, Ecaterina era păzită de un sergent neamț. În drumul spre comandamentul german, văzând ca nu reușește să-l convingă să-i dea drumul, Ecaterina s-a aplecat cu un gest fulgerător, a luat revolverul unui ostaș mort și l-a îndreptat către sergentul neamț. Luat prin surprindere, el a predat arma și a ridicat mâinile, iar Ecaterina l-a capturat și l-a dus la comandamentul trupelor romane, ca prizonier.

 

La 22 august 1917 a avut loc bătălia de la Varnița și Muncelu. Acțiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare este oprită de Armata Română cu pierderi grele. În cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent. A fost împușcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieți, sunteți cu mine!” A fost înmormântată în satul Poieni, comuna Fitionești, județul Vrancea. Osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921 la Tg. Jiuîn mormântul monument din centrul orașului.

Numele ei adevărat a fost Cătălina Toderiu.

Un monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu a fost ridicat la Tg-Jiu in 1935-1936, sub forma unui sarcofag din piatra sculptat in basorelief de catre Milita Petrascu si amplasat in centrul municipiului Tg-Jiu intre cladirea Primariei si Catedrala ortodoxa cu hramul „Sf. Voievozi Mihail si Gavriil”. In anul 1976 a fost amplasata in municipiul Tg-Jiu o statuie a Ecaterinei realizata de catre Iulia Onita. Monumente in cinstea Ecaterinei au fost ridicate si la Braila si Slatina.
Pentru cinstirea eroismului si patriotismului sau exemplar, numele eroinei de la Jiu este purtat cu mandrie de una dintre cele mai prestigioase institutii de invatamant din municipiul Tg-Jiu, Colegiul National „Ecaterina Teodoroiu”.
Din anul 1938 casa familiei Toderoiu, construita in 1884, a fost amenajata ca si casa memoriala „Ecaterina Teodoroiu”, din dorinta de a pastra vie in constiinta noilor generatii amintirea eroinei de la Jiu.


Taguri:

 
 
 

1 Comentarii

 
  1. [...] dotarea armatei române la vremea respectivă, precum şi obiecte personale ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căzută în timpul luptelor desfăşurate pe valea [...]

 

Raspundeti la Mausoleul de la Marasesti | Obiective Turistice - Harta Romaniei