Gradina Botanica Iasi

 

Grădina Botanică “Anastasie Fătu” din  Iași, judetul Iasi, Moldova, este cea mai veche grădină botanică din România. A fost înființată în 1856 de cel ce îi dă numele acum, Anastasie Fătu, medic și naturalist, pe o proprietate cumpărată de acesta.

Prima grădină, înființată în 1856 de Anastasie Fătu, a existat până la moartea creatorului ei, în 1886, când terenul a fost vândut de către urmașii lui.

În 1873, Societatea de Medici și Naturaliști din Iași înființează o a doua grădină botanică, în apropiere de cea veche. Sarcina de organizare a acesteia revine lui Dimitrie Brândză, iar majoritatea plantelor au fost donate de către Anastasie Fătu. Unele dintre plantele cultivate atunci mai există și astăzi, în curtea Muzeului de Istorie Naturală.

În 1870, Universitatea “Al.I. Cuza” hotărăște să construiască ea însăși o grădină botanică, în spațiul actual al Institutului de Medicină și Farmacie, care este extinsă în 1876. Dar, pentru că nici acum aceasta nu corespundea standardelor de învățământ, se planifică crearea uneia în spatele Palatului Culturii, care însă nu este finalizată din lipsă de fonduri, iar ulterior de pricina Primului Război Mondial.

Astfel, în 1921, profesorul Alexandru Popovici înființează o grădină botanică nouă în spatele clădirii Universității noi, unde construiește și mici sere, folosite pentru creșterea plantelor tropicale. Această locație se păstrează pentru mai bine de 40 de ani, până în 1963. În acest an se hotărăște mutarea grădinii în spațiul actual, pe Dealul Copoului, sub supravegherea profesorului Emilian Țopa, pentru ca aceasta să satisfacă cerințele de învățământ. Astăzi, Grădina Botanică din Iași acoperă o suprafață de aproximativ 100 de hectare, fiind una din cele mai mari din lume.

 

Grădina Botanică din Iașieste împărțită în 12 sectoare, fiecare având un anumit specific: Sectorul Sistematic, Sectorul Flora și vegetația României, Sectorul Ornamental, Sectorul Dendrologic, Sectorul Flora Globului, Sectorul Biologic, Sectorul Plante utilitare, Sectorul Complexul de sere, Sectorul Rozariu, Sectorul Plante memorial, Sectorul Recreativ, Sectorul Didactic-Experimental.

Banca Naționala a României a pus în vânzare, în scop numismatic, prin ghișeele sucursalelor Cluj, Iași, Timiș și București, un set de monetărie dedicat aniversarii a 150 de ani de la înființarea Grădinii Botanice din Iași.

Setul de monetărie conține monedele aflate în circulație, atât din vechea emisiune, cât și din cea nouă, respectiv monedele cu valorile nominale de 1 leu, 100 lei, 500 lei, 1.000 lei, 5.000 lei, 1 ban, 5 bani, 10 bani și 50 bani.

Setul de monetărie mai are și o medalie din argint, având titlul de 800/1000, greutatea de 15,5 grame și diametrul de 28 milimetri. Pe aversul medaliei, sunt reprezentate sera-turn a Grădinii Botanice din Iași, în centru, un palmier dedesubtul acesteia, iar deasupra, stema instituției aniversate. La exterior, este inscripționat textul Grădina botanică “Anastasie Fătu” Iași. Reversul prezintă, în centru, un grup de flori de gențiană, iar, la exterior, textul “150 ani de la înființare” și anii aniversari, 1856 și 2006. Tirajul emisiunii este de o mie de exemplare, iar prețul (fără TVA) unui set este de 55 RON.


Taguri:

 
 
 

0 Comentarii

 

Lasati un comentariu