Manastirea Barsana – Maramures

 

Manastirea Barsana, asezata pe Valea Izei, la o departare de 20 kilometri spre sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei, judetul Maramures, Transilvania, Romania. In folclor se spune ca manastirea a fost mai intai construita in Valea Slatinii, pe malul stang al Izei si stramutata ulterior pe malul drept, in locul numit mai tarziu Podurile Manastirii. Manastirea Barsana a fost construita la mijlocul secolului al XVI-lea,de catre familia lui Dragos voievod, pe una din proprietatile acestora. Vechea manastire, cu hramul Sfantul Nicolaie, era unul dintre cele mai importante edificii de cultura din Maramures, dat fiind ca multa vreme a fost rezidenta episcopilor ortodocsi . Ultimul episcop ortodox care a locuit la vechea manastire este Gavril Stefanca, mentionat in izvoare istorice din anul 1738; este de altfel ultimul episcop ortodox din regiune, dupa ce greco-catolicismul s-a instaurat in zona, odata cu ocuparea Maramuresului de catre Imperiul Habsburgic.

 

Manastirea va ramane de rit ortodox pana in anul 1791, in ciuda presiunilor facute asupra lacaselor de cult ortodocse.

In anul 1791, patrimoniul manastirii este confiscat de Imperiul Habsburgic iar manastirea trece in proprietatea Episcopiei Rutene a Muncaciului, ultimii calugari refugiindu-se la Manastirea Neamt. Vechea Manastirea Barsana a fost cea ma importanta scoala de preoti din zona si lacas de cultura pentru regiune. Aici se puteau gasi carti de cult in limba romana, aduse din Moldova si Tara Romaneasca.

Manastirea avea propriul sau atelier unde erau pictate icoanele.Locul pe care a fost manastirea era bine gospodarit in timpul cand se afla in posesiunea parohiei din Barsana. Pe el se afla o livada frumoasa cu pomi fructiferi, fanete si araturi. Dupa al doilea razboi mondial, locul a fost confiscat de la parohie, partea de langa drum a fost data la mai multe familii, care si-au construit acolo locuinte si astfel s-a constituit pe acel teren un adevarat catun de case noi. Partea terenului manastirii, care este situata mai sus, pe terasa, a ramas in continuare libera, locul a fost pastrat de Dumnezeu pentru ca pe el sa se intemeieze o noua manastire.


Taguri:

 
 
 

1 Comentarii

 
  1. Valea Izei spune:

    [...] Pe Valea Izei pe langa peisajele pitoresti puteti admira salba de localitati de pe firul vaii, fiecare cu un specific maramureşean autentic, cu porti sculptate, biserici de lemn si nelipsitul port popular. De asemenea pe Valea Izei sunt si cateva manastiri, intre acestea se remarca Mănăstirea Bârsana. [...]

 

Lasati un comentariu