Mănăstirea Comana – Giurgiu

 

Mănăstirea Comana, situată în comuna Comana din județul Giurgiu, Dobrogea, România, a fost ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, care însă s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea. Locul pe care a fost înălțată mănăstirea era odinioară o insulă, în mijlocul mlaștinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată in nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, ușor de incendiat la vreme de primejdie. Râul Câlniștea, care curge în partea de răsărit a satului Comana, întâlnește în cale balta Comanei pe care o străbate și din care se desprinde în fața mănăstirii. În dreptul satului Comana, apa desface un braț care ocolește ostrovul și se reîntoarce apoi la vechea matcă.

La sfârșitul secolului al XV-lea (1588), mănăstirea a fost reclădită de boierul Radu Șerban, folosind ruinele rămase de la vechea mănăstire, în special zidul de incintă. În biserica, cu hramul Sf. Nicolae, va comanda ca zidul de la intrarea în pronaos să fie zugrăvit împreună cu soția sa Elina, așa cum o cerea obiceiul ctitoricesc. În 1609, după ce a devenit domnitor, Radu Șerban zugrăvește biserica mănăstirii Comana, punând să se intervină în pictura ce-l reprezenta, prin adăugarea însemnelor domnești. Această pisanie nu s-a păstrat, fiind înlocuită la refacerea din 1699 – 1700 cu o alta, a strănepotului său, Șerban Cantacuzino, care va cinsti cum se cuvine numele străbunicului domnesc, pomenindu-l în înscrisul săpat deasupra intrării lăcașului ca prim ctitor al zidirii pe care o reface.

Radu Șerban moare în 1620 la Viena, unde se refugiase la pierderea domniei, și a fost înmormântat în biserica Sf. Ștefan din Viena. Soțul fiicei sale, Anca, Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul, moare în 1627 și este înmormântat în biserica sârbeasca din Raab (azi Györ, Ungaria).

 

În 1640 Anca și sora sa, Elina, vor aduce rămășitele domnești în tara și le vor îngropa la Comana, iar lespedea gropii comune de la Comana este pusă ulterior anului 1640.

La 1667 este înmormântat la Comana Drăghici Cantacuzino feciorul Elinei‚ care moare la Constantinopol și e adus în țară de fiul său Șerban Cantacuzino. Tot aici va fi înmormântat mai apoi si Constantin, fiul spătarului Drăghici, după cum reiese din inscripția pusă pe mormânt la 1699 de Șerban.

Prin aceste înmormântări succesive se relevă trecerea Mănăstirii Comana în seama Cantacuzinilor din ramura lui Drăghici, biserica, ctitorie domneasca, devenind loc de înhumare a acestora.

La 1699 Șerban Cantacuzino dăruiește Mănăstirii Comana un chivot de argint întru pomenirea părinților Drăghici și Păuna și soțiilor Maria si Andriana; informații ce denotă ca ei sunt înmormântați la Comana.

În același an, Șerban Cantacuzino începe restaurarea Mănăstirii Comana.

Transformarea ctitoriei în „criptă” a familiei Cantacuzino explică atât strădania lui Șerban de a reface mănăstirea în 1699 – 1700, cât și revenirea sa din 1703, când zidește în incintă un paraclis pe care îl întărește, după obicei.

În august 1709 Șerban moare și va fi, la rândul său, înmormântat la Comana. Mormântul lui Șerban Cantacuzino nu se mai cunoaște la Comana; el a fost distrus o dată cu celelalte morminte în 1854 de către călugării greci.

În anul 1728, Mănăstirea Comana a fost închinată la Sfântul Mormânt, de către Nicolae Mavrocordat, deoarece nu au mai existat moștenitori direcți ai ctitorului care să se îngrijească de soarta ctitoriei. Prin aceste închinări, mănăstirea a început să-și piardă din averi și moșii.

Degradarea Comanei, semnalată de Neofit al Ungrovlahiei, se accentuează de-a lungul domniilor fanariote.

Biserica Mănăstirii Comana, cu hramul Sf. Nicolae a fost refăcută în secolul al XIX-lea, iar în 1971 aceste lucrări au dus la descoperirea unui fragment de piatră funerară, inscripția acestei pietre indicând mormântul Ancuței, fiica lui Radu Șerban.

În prezent, din construcția inițiala se mai păstrează, restaurate, doar latura de nord și vest a chiliilor, iar în stare de ruina mai durează zidul de pe latura de est și un fragment lipit de turn.

Actualmente, Comana este mănăstire de călugări dar, din păcate, se află intr-un stadiu avansat de degradare. Ultimele lucrări de restaurare a lăcașului de cult au avut loc între anii 1970-1977. De asemenea, în anul 2008, cu ajutorul Episcopiei Giurgiului, au fost restaurate interioarele casei și a beciurilor domnești dar și biblioteca.


Taguri:

 
 
 

0 Comentarii

 

Lasati un comentariu