Mănăstirea Polovragi

 

Mănăstirea Polovragi este o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, monument arhitectonic din Țara Românească de secol al XVII-lea. Este clasată ca monument istoric cu cod LMI GJ-II-a-A-09356.

Complexul mănăstiresc Polovragi este amplasat la poalele muntelui Piatra Polovragilor în apropierea Cheilor Oltețului, la marginea localității Polovragi din județul Gorj, Oltenia . Este aproape de Peștera Polovragi, pe care a și administrat-o timp de 300 de ani.

Manastirea este construită în stilul bizantin. Pictura a fost executata in fresca de primii  zugravi ai Scolii de la Manastirea Hurez. In nordul incintei, intr-o alta curte,este bolnita ctitorita de Episcopul Clement intre 1732-1738. Fiind fortificata ,Tudor Vladimirescu a folosit-o ca baza de operatiuni  militare. Biserica este în formă de cruce, cu zid de cărămidă gros, înaltă, cu o turlă mare de pronaos. Este compartimentată în altar, naos și pronaos.

Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaș sunt Radu si Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menționați intr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481).

 

Timp de peste un secol si jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt lăcas, pentru ca în anul 1645, satul Polovragisă fie în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, fiul lui Hamza.

Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, asa cum se proceda frecvent în epocă, păstrând partea cea bună a acestora. După Danciul Pârâianu și înaintașii acestuia, Constantin Brâncoveanu poate fi socotit, al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi.

Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce privește iconografia cât și execuția tehnică.

Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul. De o parte și de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în România ale mănăstirilor românești închinate la Sfântul Munte Athos. Chiliile și celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud și vest, formând alături de zidul de incintă de pe latura de nord o adevărată cetate de apărare. Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud printr-o poartă masivă deasupra căreia se înalță clopotnița ridicată în epoca lui Constantin Brâncoveanu.

Printr-o poartă din zidul nordic al incintei mănăstirii se pătrunde în cea de-a doua incintă unde se află bolnița Sf.Nicolae, ctitorie a egumenului Lavrentie, la 1732, fiind pictată la 1738 de Gheorghe și Ion – zugravi.


Taguri:

 
 
 

1 Comentarii

 
  1. [...] dintre judeţele Vâlcea şi Gorj. După aproximativ doi kilometri, drumul se bifurcă: către Mănăstirea Polovragi, care se poate vedea cu uşurinţă în faţă, şi, în dreapta, către Cheile Olteţului şi [...]

 

Lasati un comentariu