Mausoleul de la Marasesti

 

Mausoleul de la Marasesti, localitatea Focsani, judetul Vrancea, Oltenia, este un impunător monument funerar dedicat eroilor Primului Război Mondial. Monumentul adăposteşte osemintele a peste 5.000 de soldaţi români, în aproximativ 170 de cripte individuale şi comune.

Considerat a fi unul dintre cele mai impunătoare monumente din ţară, Mausoleul de la Mărăşeşti, pe frontispiciul căruia stă scris „Întru slava eroilor neamului”, a fost construit pe locul în care, în vara anului 1917, armata română i-a ţinut piept cu eroism celei germane.

În confruntările de la Mărăşeşti au murit 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români, în prezent mausoleul adăpostind nu mai puţin de 5.073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi nouă cripte comune.

 

Construit din beton armat şi placat cu blocuri de andezit, monumentul are o formă circulară, iar partea superioară este terminată cu o cupolă , cunoscută drept „Cupola gloriei”, a cărei bază este flancată de patru vulturi din granit.

Trei terase suprapuse conduc spre intrarea în cupolă, care este decorată în interior cu o pictură creată de artistul Eduard Săulescu. La parterul mausoleului se află criptele care adăpostesc osemintele soldaţilor şi ofiţerilor români.

Generalul Grigorescu, la Mărăşeşti

În centrul mausoleului Mărăşeşti se află sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, decedat la data de 21 iulie 1919, fost Prim Cavaler al Legiunii de Onoare, decorat cu Steaua României şi Ordinul „Sfântul Gheorghe şi Sfânta Ana” al Ţarului Rusiei.

Pe „Culoarul Cavalerilor”, alături de maiorul Grigore Ignat şi locotenentul Gabriel Pruncu, este şi mormântul Măriucăi Zaharia, copila de 12 ani din comuna Haret care a ajutat armata romană, transmiţând din nucul aflat în spatele casei date despre înaintarea nemţilor, până în momentul în care a fost doborată de glonţul unui lunetist german.

De asemenea, în incinta mausoleului Mărăşeşti a fost amenajat, într-o clădire separată, un muzeu al luptelor desfăşurate pe aceste locuri, care cuprinde fotografii şi diverse documente, armament şi echipament militar din dotarea armatei române la vremea respectivă, precum şi obiecte personale ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căzută în timpul luptelor desfăşurate pe valea Suşitei.

Situat la kilometrul 202, pe drumul ce leagă oraşul Focşani de Adjud, mausolelul Mărăşeşti poate fi vizitat zilnic, între orele 9.00 – 17.00. Preţul unui bilet de intrare este de 1 leu pentru copii şi 4 lei pentru adulţi.


Taguri:

 
 
 

1 Comentarii

 
  1. Laurentiu Ungureanu spune:

    Bunicul meu-Costache C.Ungureanu-caporal,este erou,cazut la Marasesti.In urma cu multi ani L-am gasit in una din cripte,pe lista celor inhumati acolo,cu ajutorul unui pliant primit de la ghid,care avea listele tiparite.
    De multa vreme incerc sa regesesc amplasamentul,nr.criptei bunicului meu,fara succes.
    Va rog mult,ma puteti ajuta cumva?Va multumesc! L.U.

 

Lasati un comentariu