Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, Caras-Severin

 

Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului se întinde pe o suprafaţă de 36.214 ha în sudul Platoului Semenic, situat în județul Caraș-Severin, in regiunile Banat si Transilvania, Romania,  si cuprinde 8 rezervaţii naturale: Cheile Carașului, Izvoarele Nerei, Cheile Gârliștei, Izvoarele Carașului, Peștera Buhui, Lacul Buhui, Peștera Comarnic, Peștera Popovăț.

Râurile au sculptat în relieful calacros diferite forme carstice. Peşterile şi dolinele se regăsesc în număr mare în perimetrul parcului, cele mai spectaculoase fiind Cheile Caraşului şi peşterile din apropierea acestora (Comarnic, Racoviţa, Ţolosu).

Cheile Caraşului se numără printre cele mai lungi şi mai sălbatice din România (19 km). şi prezintă 2 sectoare de chei despărţite de Lunca Prolazului , loc în care versanţii s-au retras parcă pentru a face loc celor câterva gospodării cuibărite pe malurile Caraşului.

În Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului veţi avea posibilitatea de a observa specii cu caracter mediteranean, câteva specii relicte terţiare şi specii endemice de plante şi animale.

În apele de pe teritoriul parcului (Caraş şi afluentul său Buhui, Bârzava, Timişul, Nera, Poneasca) vieţuiesc, printre altele, păstrăvul, linul şi mreana.

 

Peste 1.000 de specii de plante au fost identificate în perimetrul Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Pădurile de fag impresionează prin dimensiunile excepţionale ale arborilor, rar întâlnite în alte locuri, şi prin forma deosebită a trunchiurilor şi coroanelor. Este de asemenea notabil faptul că climatul submediteranean favorizează dezvoltarea a 33 de specii de orhidee în perimetrul parcului.Traseele turistice, cu o lungime de 115 km pe teritoriul parcului naţional, poartă drumeţii spre crestele munţilor, puncte de belvedere, peşteri sau vestigii istorice.

Printre obiectivele turistice din Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului se numără Cheile Caraşului, Peşterile Comarnic şi Popovăţ, Lacurile Buhui, Mărghitaş, Gozna şi Trei Ape, pădurea de făgete virgine Izvoarele Nerei etc.


Taguri:

 
 
 

0 Comentarii

 

Lasati un comentariu