Peștera Vântului- Bihor

 

Peștera Vântului este cea mai mare peșteră din România, cu o lungime totală de 47 km. Se află în Munții Pădurea Craiului, în vecinătatea localității Șuncuiuș, judetul Bihor, Crisana.

Peștera a fost descoperită de ing. Bagameri Bela în anul 1957 și explorată pe 500 m lungime. În următorii zece ani explorările fac ca la sfârșitul anului 1967 lungimea totală a galeriilor cunoscute se depasească 15.000 m. S-au organizat ture de explorare și expediții de anvergură.

În anul 1966, sub conducerea descoperitorului se constituie Cercul Speologilor Amatori din Cluj având ca scop principal continuarea cercetărilor de explorare, cartare și protejare a Peșterii Vântului.

Prima hartă color a peșteri la scara 1:500 este realizată în 1969, pe ea fiind reprezenți 15.283 m de galerii. În anul 1972 timp de 8 zile se lucrează în subteran pentru realizarea de catre TVR a unui documentar despre Peștera Vântului. În anul 1978 apare albumul foto “Peștera Vântului” semnat de dr. Dan Coman și Valentin Crăciun.

 

Cercetările și cartările continuă în paralel cu acțiunile de documentare a peșterii descoperindu-se noi sectoare de galerii în diferite puncte ale peșterii. In anul 1979 apare în Buletinul Clubului de Speologie “Emil Racoviță” din Bucureștiprima descriere geomorfologică a Peșterii Vântului redactată de Szilágyi Árpád, Komíves Emil, Nagy István, Varga Alfonz și Kerekes Károly. Se caută o legatură cu sistemul Izbândiș, însa fara succes. La sfârșitul anului 1989, lungimea totală a galeriilor Peșterii Vântului depasea 40.500 de metri.

In anul 1991 descoperitorul peșterii, ing. Bagameri Bela se retrage după 50 de ani din activitatea speologică. Explorarile continuă, iar la sfârșitul anului 2000 lungime peșterii depășeste 47.000 m.

În cei 50 de km de galeri pot fi găsite aproape toate formele endocarstice cunoscute. Accesul în peșteră se face la cel mai jos nivel, acolo unde întregul debit de apă iese la suprafață. Urmând pârâul amonte, pe o galerie largă și înaltă apar formațiuni gigantice, scurgeri parietale și stalactite (Torpila). Înalțimea galeriei scade și curând devine inaccesibilă dar numeroase galeri fosile pot fi urcate în etajele superioare. Sunt trei etaje dinstincte formate din galeri, sali, puțuri și hornuri de dimensiuni și forme foarte diferite cu toate tipurile de speleoteme: stalactite, stalagmite, coloane, scurgeri parietale, cristale, gips. Se diferențiaza Labiritul Racoviță ca cel mai încurcat sector de peșteră din țară sau Galeria Hipodrom, ca o galerie de metrou.

Galeriile s-au dezvoltat pe patru nivele, dintre acestea cel inferior este activ, pe aceasta pârâul subteran o modelează continuu prin acțiunea ei corozivă și erozivă , iar celelalte trei nivele superioare sunt fosile. Galeriile principale sunt:Galeria Activă, Etajul I, Etajul II, Galeria Albă, Galeria Roșie, Galeria cu Lacuri. Galeriile laterale sunt: Galeria 7 Noiembrie, Galeria 1 Mai, Galeria Moravek, Galeria Mikulaș, etc. Un lucru specific pentru Peștera Vântului o constituie meandrele, care în unele locuri ajung și la 25-30 m înălțime oferind o imagine impozantă. Majoritatea sălilor s-au format la întâlnirea a două falii, sau ca urmare a prăbușirilor din zona faliilor. Așa sunt Sala Titanilor, Sala Mare, Amfiteatrul, Sala Neagră, Sala Ascunsă. Și puțurile aflate în peșteră sunt de origine mixtă, unele formate pe brecie de falie, iar altele sau format pe diaclaze. Rolul lor este important deoarece, fac legătura între cele patru nivele de dezvoltare a peșterii. Cele mai importante puțuri sunt: Casa Scărilor, Puțul Greu, Puțul Bükki, Puțul Bagaméri, Puțul din sistemul Torpilei. În comparație cu mărimea peșterii formațiunile sunt puține, totuși pe alocuri întâlnim stalactite, stalagmite, coloane, draperii, coralite, scurgeri parietale, gururi, cristale de CaCO3 multiforme (helictite), cristale de aragonit și gips cu forme florale (anthodite), monocristale.


Taguri:

 
 
 

0 Comentarii

 

Lasati un comentariu