Valea lui Liman

 

Din dreptul localităţilor Margina şi Coşava, aflate pe DN68A (E673, Lugoj-Deva) la aproximativ 40 km de Lugoj şi 60 km de Deva, puteţi porni pe drumul judeţean DJ684, de-a lungul căruia veţi întâlni câteva locaţii de interes turistic: Peştera Româneşti, mănăstirea Izvorul Miron, Tomeşti, staţiunea Valea lui Liman.

Mănăstirea Izvorul Miron

Mănăstirea Izvorul Miron este un aşezământ monastic relativ nou, ridicat în primele decenii ale secolului trecut. Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă în 1911 de Patriarhul Miron Cristea (pe atunci Episcop al Caransebeşului, ulterior primul Patriarh al României după Unirea din 1918), lucrările de construcţii şi amenajare continuând până în 1929.

 

Construită din piatră şi cărămidă, biserica mănăstirii urmează modelul arhitectonic tradiţional bizantin.

Decorată între anii 1980 şi 1984 de pictorul timişorean Ion Sulea-Gorj, biserica mănăstirii Izvorul Miron devine singura biserică din Banat cu picturi murale exterioare (după tradiţia bucovineană), fapt care i-a atras supranumele de Voroneţul Bănăţean. La intrare se găseşte o poartă maramureşeană din lemn iar în curte veţi avea surpriza de a descoperi un încântător izvor cu apă semitermală.

Tomeşti

La Tomeşti exista una dintre cele mai vechi fabrici de sticlă din ţară, înfiinţată în anul 1820. Obiectele de sticlă se produceau manual iar procesul de fabricare putea fi observat, întreprinderea fiind deschisă vizitelor turiştilor. Din păcate, nu mai există.

Valea lui Liman

Staţiunea oferă un complex turistic incluzând facilităţi de cazare (motel, cabană, vile, camping), un restaurant, terase, bază de agrement (ştrand cu apă caldă, teren de fotbal). Se pot face drumeţii în zonă, plimbări cu biciclete (disponibile pentru închiriere), pot fi vizitate Peştera Colţu şi păstrăvăria de la Luncani, aflate în apropiere. În prima duminică a lunii august se organizează anual la Valea lui Liman Festivalul românilor de pretutindeni.


Taguri:

 
 
 

0 Comentarii

 

Lasati un comentariu